Biban in stil Asiatic cu orez salbatic

Reteta e una dintre cele mai simple si usor de realizat, pentru ca bibanul va fi inabusit, iar sosul si mirodeniile incluse dau farmecul preparatului cu iz asiatic.

Timp de pregatire: 15 min

Preparare 25 min

Ingredinte:

  • 1 biban de mare (din calibrul 400 – 600 g)
  • 2 felii de ghimbir
  • 1 căţel de usturoi
  • 1 linguriţă lemongrass uscat
  • 1 legătură mică de pătrunjel
  • 2 cepe verzi
  • 1 Ardei iute
  • 2 linguri sos de soia
  • o lingură sos de peşte
  • 1 lingură ulei de susan
  • 1 lămâie verde
  • Orez salbatic – 100 g
  • Unt – 30 g
  • Sare piper dupa gust

Pentru garnitura

  • Orez salbatic
  • Unt
  • Sare piper dupa gust

Mod de preparare

Peştele

Se curata si se spală bine ghimbirul, usturoiul, patrunjelul, ceapa si ardeiul iute.

Bibanul de mare se curata si el de solzi si se spala bine, dupa care se crestează de 5-6 ori pe ambele parti pana la os si se insereaza ardei iute in crestaturi.

Se pun in vasul unui blender ghimbirul, usturoiul, ceapa verde, pătrunjelul, lemongrass-ul uscat, 2 linguri de sos de soia, o lingură sos de peste, 1 lingura de ulei de susan, zeama de la o lamaie verde si se blenduiesc bine.

Sosul astfel creat se pune peste bibanul asezat in prealabil intr-o tava si se acopera cu folie de aluminiu. Se da la cuptor pentru circa 20 min la 175 grade C.

In timp ce se gateste bibanul, ne putem ocupa de orezul salbatic care se pune la fiert (circa 15 min) dupa ce a fost spalat in prealabil. Adaugam sare dupa gust. Dupa ce orezul a fiert, se soteaza cu putin unt si se adauga piper.

Recomandare de servire

Orezul se aseaza pe un platou si deasupra se pune bibanul. Se garniseste cu sosul ramas in tava in care s-a preparat bibanul si se presara putina ceapa verde.

Pofta buna.

Bouillabaisse

Bouillabaisse-ul este o mancare traditionala din Provence, de fapt, o tocanita de peste si fructe de mare originara din portul Marsiliei. Desi numele pare mai greu de pronuntat, cuvintul e format din 2 verbe care explica secretele retetei: “bolhir/ to boil” -= a fierbe si “abaissar” = amesteca si fierbe molcom.

Timp de pregatire: 15 min

Preparare: 20 min

Ingrediente:

  • Ulei de masline – 20 ml
  • Usturoi – 2 catei
  • O jumatate de ceapa
  • Ardei iute
  • 1 morcov
  • 2 rosii
  • 1 lingurita de pasta de tomate
  • Sare piper dupa gust
  • Calamar – 100 g
  • Creveti – 100 g
  • Scoici – 50 g
  • Tentacule calamar -50 g
  • Peste spada file – 50 g
  • File de dorada – 100 g
  • Patrunjel
  • Vin – 20 ml

Mod de preparare:

Se curata legumele si se spala. Ceapa, usturoiul si ardeiul iute se toaca marunt, iar morcovul se da pe razatoarea mica. Rosiile se taie cubulete. In lipsa rosiilor se pot folosi rosii de la conserva care au fost pasate in prelabil.

Fructele de mare (calamarul, tentaculele de calamar, scoicile si crevetii) se curata bine si se spala. Crevetii ar fi de preferat sa fie decorticati (desi intregi dau o aroma aparte mancarii, insa sunt mai greu de curatat in stare preparata). Dorada se fileteaza si se spala bine la fel ca fileul de peste spada.

Se caleste morcovul cu ceapa, usturoiul si cu ardeiul iute apoi se adauga fructele de mare si pestele spada. Se stinge cu putin vin si se completeaza cu rosiille si pasta de rosii. Se lasa la fiert molcom cca 10-15 min. Fileul de dorada (care in prelabil a fost dat cu sare, piper si ulei de masline) se pune pe gratar cca 2-3 min pe fiecare parte.

Recomandare de servire:

Se serveste intr-un bol peste care se aseaza fileul de dorada si se presara cu patrunjel. Noi recomadam sa serviti alaturi de o bagheta cu mirodenii la cuptor (in lipsa acesteia puteti improviza cu o felie de paine pe care puneti putin ulei de masline, amestecat cu usturoi pisat si presarat cu oregano si patrunjel care se va tine circa 10 min la cuptor).

Pofta mare.

Paste Alfredo cu creveti

Timp de pregatire: 15 min

Prepare: 20 min

INGREDIENTE

  • Creveti 200 g
  • Ulei de masline – 20 ml
  • 1 catel de usturoi
  • 3 rosii cherry taiate in jumatate
  • Unt – 50 g
  • Faina – 1 lingurita
  • Paste 100 g
  • Smantana de gatit – 50 ml
  • Cascaval – 50 g
  • Sare piper dupa gust

Se spala crevetii care apoi se vor decortica. Se curata si se spala usturoiul si rosiile cherry.

Se pun pastele la fiert (se pot folosi orice paste preferati) in apa cu putina sare si putin ulei de masline (1 lingurita).

Se soteaza crevetii in ulei cu usturoi la foc mic si se adauga rosiile si untul dat prin faina in prealabil. Se lasa pe foc 3-5 minute, pana cind crevetii devin rozalii. Se scot crevetii, iar in sosul format in tigaie se adauga smantana de gatit. Se lasa la fiert molcom, pana se ingroasa astfel incat sa ajugem la o consistenta cremoasa. Se adauga pastele fierte, crevetii si patrunjelul si se amesteca lasand pe foc mic inca 2 minute.

Se pune totul intr-un vas pentru cuptor, se presara cascaval rasa deasupra si se da la cuptor pentru 5-10 minute pana se gratineaza cascavalul.

Pentru un plus de aroma se poate adauga si parmesan.

Pofta buna.